În opinia mea, binele și răul nu există

Încă de când aveam câțiva ani am fost dus la biserică, făcând parte dintr-o familie ortodoxă, pentru că așa trebuia în opinia lor. Înainte de toate am fost botezat, la fel ca mulți alții, fără să fiu întrebat dacă-mi doresc sau nu asta (aveam câteva luni, cui îi păsa?) și au lipit pe mine simboluri și texte cu care în prezent nu mai mă asociez însă ele au rămas acolo.

Auzeam de fiecare dată când mergeam la slujbă că sunt un păcătos, de fapt noi toți suntem, că ne-am născut din păcatul strămoșesc și că vom muri bineînțeles în același păcat. Auzeam faptul că trebuia să venerez un zeu, să mă umilesc pentru asta, să mă supun, să îngenunchez de nu știu câte ori, să mă rog la el să-mi ierte păcatele și tot așa. Încă de atunci am simțit că ceva nu este în regulă cu lucrurile astea însă cum pe moment nu aveam ce să fac am continuat.

Cu timpul am crescut și nu am vrut să mă opresc la nivelul la care mă aduseseră ei ci să-mi continui drumul în speranța că voi afla mai mult de atât. Am început să caut, să cercetez, să descopăr și să-l experimentez pe Dumnezeu însă nu pe cel pe care mi l-au prezentat ei.

L-am descoperit pe Dumnezeu care nu te pedepsește pentru lucrurile pe care le faci fiindcă un zeu bun nu îți poate cere să faci ceva ce nu poți. Astfel am aflat că binele și răul nu există neapărat. Nu există vreme frumoasă și vreme urâtă ci pur și simplu vreme. Doar în opinia fiecăruia se poate ca atunci când plouă să fie urât iar atunci când e soare să fie frumos, sau invers, dar în esență această comparație nu există fiindcă ceea ce poate fi rău pentru mine s-ar putea să fie bine pentru altcineva.

Lasă un răspuns